Ana Bordan este profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș, județul Mureșși facilitator în Mentalitate Deschisă în Educație (MDE). Ana a trecut prin multe stadii profesionale și școli în cei 35 de ani de activitate, iar în 2019 a avut prima interacțiune cu SuperTeach, comunitate educațională datorită căreia a învățat că „noi suntem cei care putem aduce schimbarea.”

În comunitatea SuperTeach, Ana a crescut și s-a dezvoltat. A redescoperit frumusețea profesiei de dascăl și cât de mult iubește copiii. Scopul ei este să dezvolte frumos cât mai mulți elevi prin acțiuni îndreptate în direcția sănătății emoționale. 

“Eu am intrat în SuperTeach ca și facilitator de Mentalitate Deschisă cu un motto, de fapt, crezul meu: eu sunt responsabilă de fericirea copiilor mei, cu asta mă ocup. Nu m-aș supăra dacă el ar fi <<plagiat>> de cât mai mulți profesori. Ar fi în beneficiul copiilor, al părinților copiilor și al profesorilor”, punctează Ana Bordan.

Sănătatea emoțională este un subiect foarte important și destul de puțin abordat în școli, în special în rândul celor mici. De la acest gând a plecat și minunata idee a Anei, atunci când a creat grupul de Facebook în care a strâns o comunitate de peste 2.000 de profesori și părinți care împart aceeași viziune.

“Programul Săptămânii Speciale”, conceput de Simona Baciu, sună în felul următor:

  • luni – Ziua Bucuriei, un nou început în care elevul este îndemnat să poarte o piesă vestimentară verde pentru a da startul unei săptămâni a sănătății emoționale;
  • marți – Ziua Super-Eroilor, când copilul este îndemnat să poarte ceva ce îi aduce aminte de super-eroul preferat, pentru a-și descoperi propriile super-puteri;
  • miercuri – Ziua Sănătății Fizice, unde elevul este îndemnat să poarte un tricou de sport și să discute despre importanța mișcării pentru sănătate;
  • Joi – Ziua Emoțiilor Colorate, unde copilul se poate îmbrăca cât mai colorat posibil și poate discuta împreună cu ceilalți colegi despre emoțiile pe care le simte;
  • Vineri – Ziua Stării de Bine, când elevul poate purta hainele într-un mod neconvențional și cât mai amuzant, pentru a se bucura de buna dispoziție pe care i-o oferă acest lucru. 

„Mă mir și eu ce amploare a avut această idee. Am rostogolit, practic, ideea Simonei Baciu, fondator Transylvania College, în întreaga țară, ba chiar și în afara ei. Sunt <<vinovată>> de asta și îmi asum cu bucurie și recunoștință chiar dulcea vinovăție”, povestește Ana când a fost întrebată despre grupul creat de ea pentru a sărbători Săptămâna Sănătății Emoționale.

Despre ideea Săptămânii Sănătății Emoționale, Ana mărturisește că i s-a lipit de inimă și i-a stârnit dorința de a o transmite cât mai multor colege din țară. Ceea ce a și făcut numaidecât: a creat grupul de Facebook cu același nume și a început să invite în el prieteni și colegi apropiați. Iar cum oamenii aduc oameni, iar ideea nu era deloc de lepădat, comunitatea număra, în doar câteva ore de la creare, 500 de membri, iar într-o săptămână avea deja peste 1.700 de profesori implicați. Considerând că fiecare dintre acești profesori are, în medie, 20 de copii fiecare, practic ideea ajunge să impacteze aproximativ 34.000 de elevi din țară. Elevi care s-au bucurat de săptămâni în care orele de clasă s-au desfășurat în moduri inedite: cu ceva verde lunea; cu super-eroi și super-puteri marțea; cu mai multă mișcare miercurea; cu emoții și haine cât mai colorate joia, dar și cu piese vestimentare amuzante vinerea.

Ana Bordan crede cu convingere că România are profesori dedicați, implicați în ceea ce faci, empatici, care rezervă tot ce au mai bun pentru elevii lor. Iar comunitatea grupului conceput de ea a demonstrat acest lucru. Scopul Anei a fost acela de a genera noi provocări, atât pentru elevi, cât și pentru părinți și profesori deopotrivă. Prin activitățile create de profesori, copiii devin mai conectați cu propriile emoții, dar și cu emoțiile celor din jur. Pot învăța să facă față anumitor stări psihice și devin mai empatici, mai dornici să lege relații autentice cu ceilalți copii. 

“În ce anume am putea investi mai bine decât în copiii noștri? Nimic nu are o valoare mai mare pentru noi, nimic nu egalează bucuria, zâmbetul lor sau sclipirile de drag din ochii lor. Să-i vedem sănătoși fizic și emoțional, bucuroși, mulțumiți și împliniți este tot ce ne dorim, noi dascălii. Suntem responsabili pentru fericirea lor, atât la școală, cât și acasă!”, concluzionează Ana într-una din postările de pe grupul de Facebook.