Ce s-a schimbat în școlile și liceele din România, în ultima jumătate de an? Cât de bine s-au adaptat profesorii și elevii?
În toată această perioadă s-au făcut numeroase studii despre activitatea școlilor, s-au desfășurat ateliere și traininguri online, s-au împărtășit bune practici, s-au ținut conferințe și webinarii; toți cei interesați au învățat, toată lumea s-a adaptat din mers, așa cum a putut mai bine, inclusiv elevii și părinții. Evident că acele țări care aveau deja create platforme digitale pentru conținutul programelor școlare, dar și resurse educaționale funcționale, au trecut mai ușor prin această experiență a școlii la distanță.
România, în schimb, a început timid și fără o viziune clară și unitară, cu ajutorul căreia să construiască o strategie de predare și de învățare online: s-au pus în aplicare jocuri, filmulețe, secvențe de lecții – încercări mai mult sau mai puțin reușite. Cumva, fiecare profesor și-a construit propriul „castel de nisip” pentru elevii lui. Avem tendința să conturăm instrumente, jocuri și strategii care să ne ajute o perioadă: până la următorul examen, până la sfârșitul anului școlar, până va trece pandemia etc.
Ce s-a schimbat pentru profesorii cu adevărat implicați în procesul de predare, cei îndrăgostiți de profesia lor?
Continuarea articolului pe republica.ro : https://republica.ro/z-cat-va-mai-tine-bunica-mea-86-de-ani-care-a-prins-razboiul-zdoar-ca-acum-va-fi-mai-rau-decat-in-razboi