Alexandru Gîdăr este inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Absolvent al Facultății de Litere şi Istorie, și-a continuat studiile de masterat în același domeniu, acolo unde a întâlnit profesori care i-au insuflat pasiunea pentru istorie și datorită cărora și-a asumat misiunea de dascăl.
În cei peste 20 de ani de carieră și un masterat în acest domeniu, a ales să își aducă contribuția și în administrația publică, în calitate de director de școală, inspector școlar general adjunct, manager de proiect, formator, consilier local și județean, mereu cu încredere că se poate, că putem construi un mediu educaţional performant care să le asigure copiilor o pregătire pentru viitor.