Bianca Mirea

Președinte al Consiliului Școlar al Elevilor - Colegiul National "Frații Buzești" Craiova

Competențe

Bianca a fost voluntar și organizator de proiecte cu scop caritabil la diferite organizații non-profit și, de la începutul acestui an școlar, este vocea colegilor săi, fiind desemnată de aceștia ca președinte al Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul National "Frații Buzești" din Craiova.

Numele meu este Bianca Mirea și sunt acel tip de elev idealist care crede, încă, într-o lume mai bună. Nu m-am limitat doar la „a spera”, motiv pentru care am luat atitudine, iar din clasa a 9-a am început să mă implic în diverse organizații care militează pentru crearea unei societăți echilibrate. Iubirea, pentru ceea ce înseamnă sistemul educațional, s-a mărit pe măsură ce încercam să găsesc răspunsuri la diferite întrebări. Am aflat că în spatele unei comunități dezbinate se află tineri care ies de pe băncile școlilor fără să aibe o anume direcție. 

Bianca a fost președinte al Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul National „Frații Buzești” din Craiova, voluntar și organizator de proiecte cu scop caritabil la diferite organizații non-profit și moderator al emisiunii ”Ași în educație”.

 Cred că pentru a face pași reali spre un sistem educațional funcțional, trebuie să îi facem cât mai populari pe acei dascăli care au pornit deja schimbarea, chiar de la ei din clasă.