Pentru mine, Liceul Teoretic Petre Pandrea, este mult mai mult decât un loc de muncă. Este locul în care, împreună cu cei doi fii ai mei, zilnic, merg cu multe așteptări. Ei sunt si cei care mă inspiră de multe ori, sunt un reper fin al lucrurilor care se întâmplă în școală. Băieții mei au fost aleși ca reprezentanți ai claselor lor, eu al întregii școli. Un fel de debate se naște de multe ori pe ceea ce întreprind în școală. Filtrele astea, ale lucrurilor trecute prin mintea copiilor, ne fac să luam deciziile corecte. Astea vin la pachet cu energie, inspirație, determinare.
Cheia succesului într-o organizatie este însă echipa, una lărgită, care ideal ar fi să includă pe toată lumea, dar realist, pe cei mai mulți dintre oameni. Cu ei mă uit la problemele la care nu avem încă soluții dar și la rezultate care, nu o dată, au fost deosebite chiar la nivel național. Asta a făcut pentru mine să fiu premiat de ministrul educației pentru management performant si de societatea civilă care m-a desemnat directorul anului în 2017 dar și pentru școală să primească diferite titluri : Școală europeană, Școală Ambasador a parlamentului european, Școală certificată e-Twinning. Cu multe roluri experimentate în educație până în contexte de nivel european, atât în management cât si în fizică, am o experiență pe care încerc să o materializez in zona de leadearship si management școlar și să o împărtășeasc și cu alții de câte ori am ocazia.
Poate prea puțin obișnuiți să celebrăm reușitele, poate prea mult focusați să rezolvăm problemele, chiar dacă asta nu ne iese întotdeauna, eu sunt dintre aceștia, cei care privesc înainte pe acel drum mereu complicat, cu multe provocări și fără capăt, cel al educației.