De 50 (cincizeci) de ani merg la şcoală în fiecare zi şi ocup diverse poziţii: în bancă sau „de cealaltă parte” – la catedră. Pare că nu s-a schimbat mare lucru.
Acum un secol şi jumătate Eminescu scria, referindu-se la şcoală: În zădar în colbul şcolii,/ Prin autori mâncaţi de molii,/ Cauţi urma frumuseţii/ Şi îndemnurile vieţii,// Şi pe foile lor unse/ Cauţi taine nepătrunse/ Şi cu slovele lor strâmbe/ Ai vrea lumea să se schimbe.// Nu e carte să înveţi/ Ca viaţa s-aibă preţ —/ Ci trăieşte, chinuieşte/ Şi de toate pătimeşte/ Ş-ai s-auzi cum iarba creşte.
Peste o sută de ani cei de la Pink Floyd cântau: We don’t need no education./ We don’t need no thought control./ No dark sarcasm in the classroom./ Teacher, leave them kids alone./ Hey, Teacher, leave them kids alone!/ All in all it’s just another brick in the wall./ All in all you’re just another brick in the wall. Eminescu şi Pink Floyd se plâng, la un secol distanţă, de acelaşi lucru.
Despre sistemul de educaţie actual se spune că este conceput pe modelul rezervorului de benzină: suntem umpluţi în tinereţe cu o rezervă iniţială de informaţie care trebuie să ne ajungă pentru tot restul călătoriei prin viaţă. În practică, cei mai mulţi dintre noi termină şcoala numai cu jumătate de rezervor sau chiar mai puţin. Iar pe drum sunt puţine locuri unde poţi să faci plinul. Şi dacă chiar sunt mai multe, nu ştii să foloseşti sistemul de alimentare pentru că nu te-a învăţat nimeni.
Care este numitorul comun ce leagă Eminescu, Pink Floyd şi rezervorul de benzină? O programă şcolară ascunsă care trimite în viaţă oameni supuşi, punctuali şi care sunt capabili să facă munci repetitive. O şcoala tradiţională, croită după interesele statului din secolului al XIX-lea! Exces de informaţie, plină de cunoştinţe şi aproape complet lipsită de cunoaştere, plină de rutină, lipsită de profunzime, conformistă, uniformă, nivelatoare, egalitaristă.
Îmi doresc o şcoală în care copiii sunt fericiţi, se simt bine, vin cu entuziasm, sunt motivaţi, găsesc plăcere şi satisfacţie, îşi educă emoţiile şi îşi exersează sensibilitatea, au autonomie în luarea deciziilor, sunt încurajaţi să fie creativi, sunt optimişti şi privesc cu încredere înainte, îşi verifică şi asumă permanent un sistem de valori, visează, speră, înţeleg şi acceptă diversitatea din jurul lor, îşi trăiesc cu plăcere copilăria, iar viaţa de elev e o bucurie: a cunoaşterii, a simţurilor, a inteligenţei, a mişcării, a succesului. O şcoală în care „gândesc, deci exist” coexistă cu „simt, deci exist”.