Paula Epurianu – formator SuperTeach

Workshops

Competențe

Mă străduiesc să fructific cât mai mult din ceea ce învăț, căci noi, profesorii, avem misiunea să transferăm inspirația primită, inspirându-i la rândul nostru pe cei pe care-i formăm într-o veșnică spirală a lui Arhimede.

Am depășit cu sufletul împlinit primii 20 de ani de căsnicie și am un băiețel de aproape 13 ani care, ca și părinții lui, are înclinații umaniste și pasiunea de a călători. Activez de 23 de ani ca profesor de limba și literatura română pentru clasele V-XII la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani, cu gradul didactic I din 2006, an în care mi s-a acordat și distincția ”Gheorghe Lazăr” clasa a III-a. Sunt membru al Asociației Naționale a Profesorilor de Limba și Literatura Română ”Ioana Em. Petrescu” Cluj-Napoca din primii săi ani de ființare și practic dezbaterile de 9 ani, colaborând constant cu Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică. Clubul ATU pe care l-am înființat se dezvoltă armonios și-și depășește propriile recorduri iar arbitrajul de competiție îmi satisface nevoia de a trăi mai ancorată în realitățile social-economice și politice ale prezentului, încercând să anticipez direcții viitoare. Sunt pasionată de lectură și cochetez, ca amator, cu poezia și cu scrierea de texte pentru copii. Desfășor activitate de voluntariat în cadrul Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” din Botoșani și proiecte locale pentru a insufla cât mai multor elevi plăcerea de a citi și pe aceea de a se angaja ca voluntari în cauze sociale. Sunt formator pentru Mentalitatea Deschisă în Educație și derulez proiecte folosind instrumentele pe care mi le-am însușit în perioada de pregătire. Am început demersul de a-mi forma o echipă alături de care să configurez o comunitate locală conectată celorlalte existente în alte județe.

Am transformat demersul meu de formare continuă într-o oportunitate de a cunoaște oameni deosebiți care fac sistemul școlar românesc să funcționeze mai aerisit și coerent, de a-mi modela mentalitatea și de a identifica instrumente noi și inițiative ce merită împărtășite și extinse.