Simona Ivașcu este profesoară de fizică la Liceul ”Grigore Moisil” Timișoara. Deși a influențat major destine, Simona spune că ea doar „își ghidează elevii să învețe”. De cele mai multe ori, învață și ea de la ei așa cum învață ei de la ea, într-o specialitate cu atât de multe necunoscute precum astronomia.
Pe Simona Ivașcu elevii știu că o pot găsi mai degrabă la bibliotecă, decât la cancelarie. „Întotdeauna m-am înțeles bine cu bibliotecarele”, glumește ea. Ivașcu are 49 de ani, e înaltă, are părul blond până la umeri și ochii de-un verde calm. Predă la Moisil, cel mai bun liceu din oraș și unul dintre cele mai bune din țară, din primul an de învățământ: 1995. Pentru că nu erau posturi libere, iar să meargă în sate „pe lângă care doar trecea trenul” nu a vrut, în primul an a fost suplinitoare, iar apoi a reușit să se titularizeze.
Dintotdeauna a predat și fizică, și chimie, iar la începutul anilor 2000 a avut pentru scurt timp și un opțional de astronomie intitulat „Universul”, pe care ulterior l-a transformat în cercul de sâmbătă, Cassiopeia. A căutat manuale vechi de astronomie prin anticariate și a studiat foarte mult singură, ca să poată pune pe picioare o programă coerentă. De doi ani mai ține încă un cerc, pentru elevi de școală primară, despre care spune că sunt „superinteresați și neobosiți”.
Deși astronomia se studiază în facultate, de regulă la Matematică, în licee ea a fost adoptată de profesorii de fizică pasionați și se predă fie ca opțional, fie în cadrul unui cerc, ca la Moisil. Din 2002 există și Olimpiadă Națională. „Avem rezultate la astronomie cum nu avem la discipline care se predau”, spune Ivașcu.