Anca Făgărășan

Competențe

Sunt pasionată de citit, iubesc muntele, ador florile și sunt o optimistă de când mă știu!

Numele meu este Anca Făgărășan, sunt licențiată in Psihologie și absolventă a studiilor de masterat în domeniul Psihologiei Clinice, din cadrul Universității Dimitrie Cantemir- Târgu Mureș. 

Începând cu anul 2021 am pornit în frumoasa călătorie a unei profesii care mă reprezintă, și anume aceea de Profesor Consilier Școlar în cadrul CJRAE Alba , având punctul de lucru la Liceul Tehnologic Jidvei, județul Alba. 

Din prima clipă în care am pășit în școală mi-am propus să mă dezvolt, de aceea am continuat învățarea, am implementat proiecte diverse, am rezonat cu elevii și colegii. 

În anul 2022 am absolvit  cursul ”Mentalitate Deschisă în Educație”, organizat de către SuperTeach, curs care mi-a adus multe beneficii pe plan profesional și personal. Prin intermediul acestui curs am cunoscut oameni valoroși, adevărați profesioniști