Este prorector pentru relații publice și rețele universitare al Universității din București și a fost Pro-Decan la Facultatea de Filosofie. În 2016, a fost consilier al ministrului și secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării Științifice. A fost șeful Departamentului de Management al Calității (2008-2016).
Este profesor asociat la Departamentul de filosofie teoretică, Universitatea din București. Este doctor în filozofie (Universitatea din București, 2007), cu o teză în filosofia matematicii și a urmat studii doctorale în filosofia limbii la Universitatea Western Ontario, Canada, între 2000 și 2008. A publicat articole, cărți și a editat volume cu Routledge, Springer, Oxford University Press, Taylor & Francis, Elsevier, Humanitas, University of Bucharest Press etc.
El a studiat pentru perioade îndelungate în Canada, Statele Unite, Germania, Spania și Italia. Specializările sale vizează: filosofia limbajului, filosofia matematicii, filosofia logicii și gândirea critică. Este membru al diferitelor asociații profesionale, iar din 2014 este membru al Comitetului director al Societății Europene de Filosofie Analitică.
În orice sistem, dar cu precadere în cel de educație, marea problema cred că e calitatea și determinarea oamenilor de a face ceva durabil și de calitate. Cu privire la sistemul educațional, I have a dream! Mă gândesc că ar trebui să facem un pachet de cursuri foarte serioase cu profesorii. Se poate testa pe niște școli pilot la inceput, pentru o mai bună implementare la nivel național.
Văd trei dimensiuni importante pentru aceste cursuri:
1.Gândire critică, care e ca un “virus” bun, prin care ajungem să gândim mai critic, mai logic, mai rațional;
2.Dimensiunea etică, în care ne gândim care e rolul nostru în societate, ce reguli și principii trebuie să respectam ca să nu ne furam singuri caciula;
3.Reactivitate pedagogică, să învățăm de la specialiștii mai bine și mai aplicat ce este de făcut în diversele situații în care se regăsește un profesor. E nevoie de niște algoritimi minimali pe care să îi aplice cu discernământ pentru a face și viața lor și a copiilor mai confortabilă.
Aș vedea astfel de un program național de bună “infectare” cu acest “virus” critic, de reformare a profesorilor pe aceste trei dimensiuni: cognitivă, etică și pedagogică. Odată format profesorul, indiferent de materie, programa, manuale…etc acesta va transmite acest virus copiilor și îi va face mai creativi, mai reflexivi, mai împăcați cu viața lor și mai integrați în societate.
Ar trebui să fim cu mult mai atenți la ce primim în sistem, la ce păstram și clar ar trebui să-l facem mai atractiv, pentru ca cei mai buni absolvenți ai noștri să se bată să rămână profesori, ceea ce evident nu e cazul acum.