Workshopul va fi susținut de Aura Țabără și Cristina Vameșu.
Scurtă descriere a atelierului
Cu toţii avem momente în care ni se pare că nimic nu merge, că ceilalţi nu ştiu, nu fac, nu vor, nu se schimbă odată. Știm, schimbarea pornește de la fiecare dintre noi. Dar niciunul dintre noi nu poate face singur câte putem face în echipă împreună. Și nu orice fel de echipă, ci una care să reflecte o cooperare autentică între profesor, elevi și părinți.
Dacă ești cadru didactic și dorești să pornești pe drumul schimbării în școala ta, te așteptăm la un workshop la care vei învăța prin experimentare, reflecție, proiecție, aplicare și care îți va furniza instrumente practice, interactive, participative, ce te vor ajuta să optimizezi comunicarea școală-elevi-părinți și să construiești echipe de schimbare în școală.
Vei putea răspunde pe parcursul experiențelor pe care le vom facilita la întrebări precum: Cum să fii un facilitator al învăţării? Cum să oferi puțin ca să fie suficient? Cum să conduci o echipă în care nimeni nu are răspunsuri? Cum să coordonezi echipa pe axa divergent – convergent? Cum să ții cont de „arcul învățării”? Cum să „decolezi”, cum să „menții altitudinea” și cum să „aterizezi”?
Deoarece activitățile se bazează pe interacțiune, la activitate se recomandă să participe 24 de cadre didactice.
5 puncte cheie/teme abordate în workshop
- Cooperare și leadership – deschiderea „arcului învățării”
- Divergent – convergent în activitatea echipei
- Tehnica ”5C” – construirea scenariilor de schimbare
- Harta învățării – închiderea „arcului învățării”
Agenda / Structură workshop
Portretul – Check-in
Construim împreună. Proiectarea unui spațiu creativ/inovativ de învățare (un exemplu de utilizare a jocului pentru a explora teoria și învățarea prin practică)
Pitch competitiv. Construirea scenariilor de schimbare
Harta învățării. Prezentarea „arcului învățării”
Reflecții asupra workshop-ului și gânduri de viitor – Check-out