Facilitator: Doru Căstăian - profesor MERITO

Am absolvit Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Galaţi în 1997, secţia uman. Licenţiat în filosofie al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul UBB Cluj-Napoca (2001), master în filosofie franceză contemporană (UBB, Cluj-Napoca, 2002), doctor în filosofie al UV Timişoara (2008). Profesor de filosofie şi ştiinte socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” (din 2003 […]

Detalii despre Doru Căstăian - profesor MERITO

Elevii noştri (şi nu doar ei, deopotrivă părinţii şi chiar mulţi profesori) trăiesc cu impresia cvasigeneralizată că şcoala românească nu încurajează gândirea profundă, că livrează informaţie inutilă neconectată cu provocările şi complexităţile vieţii reale. 

Acest fapt se datorează în parte şi faptului că adesea învăţarea de profunzime nu este susţinută şi încurajată în cadrul activităţilor standard de învăţare. Conexiunea cu viaţa nu există a priori, ea este un act intelectual şi afectiv al minţii care gândeşte. Iar pentru a fi evaluată, analizată şi încurajată, gândirea trebuie să fie vizibilă.

Rolul fundamental al gândirii este, printre altele, cel de a degaja caracteristici din analogii şi de a identifica tipare comune prezente în fenomene altminteri foarte eterogene.

Conform lui Ritchart et al., gândirea este vizibilă în următoarele acţiuni:

a) a observa în detaliu şi a descrie;

b) a crea explicaţii şi interpretări;

c) a gândi pe baza dovezilor;

d) a face legături;

e) a lua în considerare diferite puncte de vedere şi perspective;

f) a suprinde esenţa şi a trage concluzii;

g) a se mira şi a pune întrebări;

h) a descoperi complexitatea şi a merge dincolo de suprafaţa lucrurilor (Ritchart, 2011).

La acestea se adaugă:

  a) a descoperi tipare şi a face generalizări;

b) a genera posibilităţi şi alternative;

c) a evalua dovezi, argumenet şi acţiuni;

d) a face planuri şi a monitoriza acţiuni;

e) a identifica asumpţii, pretenţii şi bias-uri;

f) a clarifica priorităţi.

Astfel, putem vedea că nu există fenomene pe care gândirea să nu le poată analiza, procesa, lega şi conecta cu experienţa. Mai simplu spus, nu există “informaţie inutilă” şi nici irelevantă pentru experienţa de viaţă.

Învăţarea de profunzime este structural altceva decât învăţarea superficială, chiar dacă, neurologic şi psihologic, utilizează parţial aceleaşi procese. Învăţarea de profunzime sau, dacă vreţi, învăţarea durabilă, este un proces delicat în care contează foarte mulţi factori: începând de la factori extraşcolari, unii contraintuitivi, poate, precum stabilitatea mediului familial sau calitatea nutriţiei, până la factori tehnici care ţin de capacitatea profesorului de a-şi operaţionaliza obiectivele. Sunt, de asemenea, foarte importante motivaţia profesorului, dar şi a elevului, precum şi elementele de logistică, cum ar fi să ai suficient timp pentru a-ţi atinge obiectivele. Învăţarea de profunzime este cea care te va însoţi toată viaţa, cea care îţi va modela reflexele, de la cel fizice la cele cognitive, învăţarea care se caracterizează prin strădania de a înţelege conţinuturile, a interacţiona critic cu ele, a le pune în legătură cu conţinuturile mai vechi sau a examina argumentele înainte de a accepta concluziile.

În timp, mintea validează anumite tipare şi operaţii, care vor fi tot mai puţin puse la îndoială. La fel, anumite atitudini, valori, convingeri. Toate acestea converg pentru a da contur personalităţii. Este nevoie de o educaţie (auto)critică remarcabilă pentru a-ţi pune pemanent sub semnul întrebării convingerile fundamentale. Învăţarea profundă nu se referă strict la cunoştinţe, mintea funcţionează holistic şi integrator, chiar şi cel mai nepriceput om a învăţat anumite lucruri în profunzime, nu poate funcţiona ca un memory stick, care este doar suport pentru anumite informaţii. Învăţărea superficială este învăţarea care nu te schimbă interior pentru că se adresează procesării de nivel inferior (de pildă memorarea şi reamintirea unor factori, acceptarea pasivă a unor informaţii, ignorarea tiparelor sau cauzalităţilor profunde) care nu durează, stimulată adesea doar de motivaţie externă.

Ne întrebăm, evident, cum putem face gândirea vizibilă şi stimula învăţărea profundă. Ritchart et al. este de părere că facem asa prin intermediul urmăririi programatice a statuării unor „culturi ale gândirii” în mediul şcolar, iar asta se petrece prin câteva activităţi prioritare, la fel ca şi prin cultivarea unor „rutine de gândire”. Activităţile prioritare sunt următoarele: 

  • Punem întrebări;
  • Modelăm interesul pentru idei; 
  • Construim înţelegerea; 
  • Facilităm şi clarificăm gândirea; 
  • Ascultăm;
  • Ne documentăm.

Rutinele de gândire sunt împărţite de Ritchart et al. în câteva categorii: 

  1. Rutine de bază, aplicabile oriunde se încearcă o identificare a esenţialului dintr-un material, activitate, comportament;
  2. Rutine pentru introducerea ideilor;
  3. Rutine de aprofundare;
  4. Rutine de sinteză.

În cadrul atelierului de la Focşani, profesorii vor vedea cum pot fi utilizate câteva dintre cele mai populare rutine de gândire vizibilă şi vor învăţa să işi planifice propriile rutine.